12 aprilie 2013

Faţa brutală a neocolonialismului din Afganistan

De Bill van Auken, 12 aprilie 2013

Tentativa de a exploata moartea unui tânăr diplomat american pentru a portretiza războiul din Afganistan ca pe un exerciţiu al altruismului american este contrazisă de numărul continuu al morţilor şi de opresiunea impusă populaţiei civile.

Un studiu relevă că austeritatea din UE costă vieţi

De Dietmar Henning, 8 aprilie 2013

Secţiuni largi ale populaţiei europene plătesc cu sănătatea sau chiar cu viaţa cerinţele pentru austeritate ale Uniunii Europene.

Somajul în Europa creşte continuu de 22 de luni

De Stefan Steinberg, 6 aprilie 2013

Cele mai recente date de la biroul de Statistică Eurostat confirmă că aprofundarea recesiunii economice pe continent se materializează tot mai mult într-o creştere a somajului şi într-o scădere a nivelului de trai.

Preţul teribil al războielor purtate de Washington

De Bill Van Auken, 5 aprilie 2013

Raportul din care reiese că războaiele din Irak şi Afganistan vor sfârşi prin a costa nu mai puţin de 6 trilioane de dolari este un alt indiciu al preţului teribil plătit de muncitorii din întreaga lume pentru infracţiunile imperialismului.

Ciprul se va confrunta cu reduceri sălbatice şi dictatură economică

De Jordan Shilton şi Chris Marsden, 26 martie 2013

Soarta Ciprului ilustrează modul în care Uniunea Europeană impune asupra clasei muncitoare dictatura speculatorilor la nivel global, a băncilor şi corporaţiilor.

Hugo Chavez şi socialismul

De Bill Van Auken, 14 martie 2013

Retorica naţionalistă a lui Chavez şi folosirea veniturilor obţinute din petrol pentru programe de asistenţă socială i-au atras ura Washingtonului şi a unui strat din cadrul clasei conducătoare fasciste din Venezuela. Cu toate acestea însă, măsurile nu au reprezentat o cale înspre socialism.

Guvernul grec curtează fasciştii de la Golden Dawn cu o lege anti-imigranţi

De Christoph Dreier, 12 martie 2013

În timp ce criza socială din Grecia se adânceşte, clasă de guvernământ curtează fasciştii de la Golden Dawn, deoarece are nevoie de ajutorul lor pentru a suprima opoziţia populară.

Crimele poliţiei din Africa de Sud

De Chris Marsden, 11 martie 2013

Nouă ofiţeri de poliţie din Africa de Sud au fost acuzaţi de uciderea şoferului de taxi Mido Macia.

Premierul Japoniei se pregăteşte pentru război

De Peter Symonds, 9 martie 2013

Remarca făcută săptămâna trecută de premierul Abe este o declaraţie inconfundabilă că guvernul său este pregătit pentru a merge la război cu China. Scopul este acela de a apăra controlul său asupra grupului de aflorimente stâncoase nelocuite din Marea Chinei de Est, cunoscute ca Senkaku în Japonia şi Diaoyu în China.

Alegerile din Italia: o cenzură politică

De Peter Schwarz, 4 martie 2013

Alegerile generale, care au avut loc weekend-ul trecut în Italia, sunt un eveniment marcant în dezvoltarea politică a Europei.

Alegătorii italieni resping măsurile de austeritate ale Uniunii Europene

De Peter Schwarz, 28 februarie 2013

Alegătorii italieni au respins fără echivoc politica guvernului Monti şi a Uniunii Europene.

Protestele de masă din Bulgaria înlătură de la putere guvernul

De Anna Rombach, 26 februarie 2013

Ca urmare a protestelor de masă, premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat miercuri demisia guvernului.

Pregătirile americane pentru un război cibernetic cu China

De Peter Symonds, 25 februarie 2013

Administraţia Obama, lucrand mână în mână cu mass-media americană, a deschis un nou front în campania sa agresivă împotriva Chinei.

Reîntoarcerea imperialismului german

De Johannes Stern, 23 februarie 2013

Dintr-un articol publicat în Handelsblatt reiese că după decenii întregi de pauză, Germania se pregăteşte din nou pentru războie care să îi asigure accesul la resurse.

Inegalitate şi democraţie americană

De Joseph Kishore, 20 februarie 2013

Marţea trecută, Preşedintele Obama şi-a început discursul privind starea naţiunii declarând că redresarea economică este în plină desfăşurare.

Războaiele monetare umbresc reuniunea G20

De Nick Beams, 18 februarie 2013

Reuniunea miniştrilor de Finanţe G20 şi a bancherilor centrali în Moscova, pe parcursul următoarelor două zile, are loc pe fondul unei contradicţii adânci în cadrul economiei capitaliste globale.

Ultimele frânturi ale democraţiei americane

De Joseph Kishore, 11 februarie 2013

Recent a ieşit la iveală un memorandum al administraţiei Obama privind asasinarea cetăţenilor americani. Acţiunile, efectuate pe baza argumentelor pe care memorandumul le avansează, trebuie luate ca un avertisment serios de către clasa muncitoare din Statele Unite şi din lume.

Casa Albă ia Medicare în vizor

De Patrick Martin, 8 februarie 2013

Preşedintele Obama şi un consilier economic de top au confirmat faptul că Medicare  este primul vizat în cadrul negocierilor de reducere a bugetului care au loc acum în spatele scenei, la Washington.

Bula speculativă de pe pieţele bursiere

De Andre Damon, 5 februarie 2013

În al cincilea an de criză economică şi pe fondul celor mai rele semne de încetinire globală din 2008 încoace, pieţele bursiere mondiale sunt în plină expansiune.

Guvernul elen extinde spargerea grevelor

De Christoph Dreier, 2 februarie 2013

Guvernul grec a apelat la represiunea de stat pentru a opri grevele de simpatie. Înainte a utilizat ordonanţe de urgenţă şi violenţa poliţiei pentru a sparge o grevă la metroul din Atena.

Războiul monetar al Japoniei

De Peter Symonds, 30 ianuarie 2013

Noul guvern a lui Abe urmăreşte un program naţionalist agresiv pe două fronturi: remilitarizarea şi o politică monetară unilateralistă.

Asia în 2013

De Peter Symonds, 23 ianuarie 2013

Clasa muncitoare şi masele asuprite din Asia se confruntă cu o adâncire a crizei economice şi sociale şi cu pericolul aflat în creştere a unui nou război.

Cabinetul lui Obama e unul pentru austeritate şi război

De Patrick Martin, 16 ianuarie 2013

Selecţiile majore de cabinet făcute de Preşedintele Barack Obama anunţă caracterul reacţionar al politicilor pe care el le va continua în cel de-al doilea mandat. Administraţia sa va fi angajată să reducă cheltuielile publice şi să continue violenţa imperialistă în străinătate .

După afacerea cu impozitul, agenda Washingtonului este dominată de reduceri

De Patrick Martin, 12 ianuarie 2013

În spatele atitudinii unor aparente diferenţe între democraţi şi republicani, cele două partide sunt de acord atunci când declară că cea mai bogaţă ţară de pe planetă nu îşi mai poate permite să plătească pensiile sau o îngrijire medicală adecvată.

Austeritatea urcă ratele şomajului european la niveluri record

De Stefan Steinberg, 11 ianuarie 2013

Datele lansate marţi de către Agenţia de statistică Eurostat arată că politica de austeritate inexorabilă adoptată de către elita politică europeană a dus la creşterea şomajului la niveluri record pe întregul continentul.

Afganistan - un model de neo-colonialism al secolului 21

De Peter Symonds, 7 ianuarie 2013

Afirmaţiile că ocupaţia americană se va încheia în 2014 sunt contrazise de planurile Pentagonului pentru o prezenţă militară indefinită în Afganistan.

Siria se confruntă cu o catastrofă umanitară

De Bill Van Auken, 31 decembrie 2012

După doi ani de escaladare a războiului civil din Siria, populaţia se confruntă cu o catastrofă umanitară.

SUA reutilizează războiul împotriva terorismului în lupta pentru Africa

De Bill Van Auken, 29 decembrie 2012

Anunţul Pentagonului referitor la formarea unei noi brigăzi în Africa este un indiciu clar că imperialismul SUA escaladează intervenţiile sale pe continent.

Consiliul Naţional African recompensează măcelarii de la Marikana

De Chris Marsden, 27 decembrie 2012

Alegerea lui Zuma şi Ramaphosa este o aprobare a masacrului de la Marikana şi a asaltului brutal asupra minerilor grevişti.

Nemulţumirea din Grecia este în creştere

De Christoph Dreier, 24 decembrie 2012

Muncitorii se opun vehement punerii în aplicare a celui mai recent pachet de reduceri, în special a disponibilizărilor masive planificate pentru sectorul public.

Noua conducere a Japoniei intensifică militarismul

De Peter Symonds, 22 decembrie 2012

"Politica noastră este aceea de a încerca să accelerăm sosirea în punctul" în care regimul sirian al lui Bashar al-Assad este răsturnat, a explicat în martie asistentul secretarului de stat, Jeffrey Feltman, în faţa Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului.

Mass-media şi politicienii ascund rădăcinile sociale ale crimelor din Conneticut

De Joseph Kishore, 20 decembrie 2012

În mass-media americană şi în cadrul clasei politice nu poate fi găsită nicio analiză privind condiţiile sociale şi politice, care dau naştere la crimele în masă din SUA.

Împuşcăturile într-o şcoală din Conneticut lasă în urmă 26 de morţi, dintre care 20 de copii

De Kate Randall, 18 decembrie 2012

Vineri dimineaţa, un tânăr înarmat a intrat într-o şcoală primară în Newtown, Connecticut şi a deschis focul, ucigând 26 de oameni, inclusiv 20 de copii. Atacatorul a fost găsit mort în interiorul şcolii, decesul său fiind urmarea unei răni auto-provocate.

Washingtonul descoperă terorişti în Siria

De Bill Van Auken, 15 decembrie 2012

SUA denumeşte una dintre principalele miliţii din Siria drept o organizaţie teroristă. Prin aceasta a expus caracterul războiului din Siria, pe care ea înşişi îl sprijină.

Alegerile din Japonia sunt prinse în naţionalism şi militarism

De Peter Symonds, 11 decembrie 2012

Campania pentru alegerile din 16 decembrie din Japonia a marcat virajul profund al întregii clase politice înspre naţionalism şi militarism.

Semnificaţia istorică a recesiunii globale

De Nick Beams, 6 decembrie 2012

Reducerea semnificativă a previziunilor economice date de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) , o organizaţie alcătuită din 34 de membrii, este ultima dintr-o serie de avertismente venite din partea unor organizaţii economice internaţionale importante privind o recesiune globală.

Faţa brutală a capitalismului global

De Peter Symonds, 3 decembrie 2012

Cel mai grav incendiu din istoria Bangladeshului a izbucnit sâmbătă noaptea într-o fabrică din zona industrială Ashulia şi a expus partea urâtă a capitalismului global.

Ministrul Apărării din Germania promovează militarismul

De Martin Novak şi Peter Schwarz, 28 noiembrie 2012

Biserica Maicii Domnului din Dresda a fost aleasă în mod ironic de către ministrul Apărării, Thomas de Maiziere, drept locaţia în care, la 1 noiembrie, a militat pentru extinderea militarismului german.

Noua conducere a Chinei - un regim de criză

De John Chan, 21 noiembrie 2012

Noua conducere a Partidului Comunist Chinez (PCC), care a fost instalată la putere săptămâna trecută în cadrul celui de-al XVIII -lea Congres Naţional, va fi o conducere care va duce la aprofundarea crizei.

Troica cere mai multe reduceri în Grecia

De Christoph Dreier, 19 noiembrie 2012

"Acestea vor fi ultimele reduceri", a declarat recent prim-ministrul grec Antonis Samaras. El încerca să atenueze masiva opoziţie populară faţă de măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană.

În Grecia continuă grevele

De Christoph Dreier, 12 noiembrie 2012

După adoptarea de către parlament a celui de-al cincilea pachet de măsuri de austeritate, grevele continuă în mare parte a sectorului public din Grecia.

“Democraţia” lui Hillary Clinton pentru Siria

De Bill Van Auken, 10 noiembrie 2012

Imperialismul american deţine un record lung şi sordid de intervenţii militare sângeroase şi de amestec în treburile interne ale altor ţări, cu scopul asigurării intereselor celor de pe Wall Street şi a corporaţiilor americane.

Fostul premier italian Berlusconi condamnat pentru fraudă fiscală

De Marc Wells, 8 noiembrie 2012

La 26 octombrie, magnatul media şi fostul premier Silvio Berlusconi a fost condamnat de către o instanţă din Milano la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală. Pe lângă aceasta, Berlusconi nu mai are dreptul să deţină funcţii publice timp de cinci ani.

Problemele de clasă şi alegerile din 2012

De Joseph Kishore, 7 noiembrie 2012

Partidul Egalităţii Socialiste invită toţi suporterii săi din SUA să-şi exprime în cadrul alegerilor de astăzi votul pentru candidaţii SEP, Jerry White pentru preşedinte şi Phyllis Scherrer pentru vice- preşedinte.

Se schimbă liderii Chinei

De John Chan, 6 noiembrie 2012

La fel cum este cazul şi cu alegerile prezidenţiale de astăzi din SUA, guvernele lumii, mass-media şi conducerile corporative înţeleg că cel de-al 18-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez (PCC), care va avea loc în această săptămână şi care va dezvălui noua conducere pentru următorii zece ani, are implicaţii profunde pentru capitalismul global.

SYRIZA sprijină negocierile guvernului pentru noi măsuri de austeritate

De Christoph Dreier, 3 noiembrie 2012

La patru luni de la preluarea conducerii, guvernul social-democrat-conservator din Grecia se află în criză profundă. El se confruntă cu greve şi proteste zilnice împotriva măsurilor brutale de austeritate, precum şi scăderi în sondaje. Ca urmare, tensiunile între partenerii de coaliţie guvernamentală sunt în creştere.

Îndatorare şi şomaj record în Europa

De Stefan Steinberg, 3 noiembrie 2012

Cele mai recente date lansate de agenția de statistică a Europei confirmă că tendinţa spre recesiune se aprofundează. Cel mai clar indicator al acestui proces este constanta creştere a şomajului pe întreg continentul.

Creşterea tendinţelor separatiste în Europa

De Chris Marsden, 1 noiembrie 2012

În ultimele luni au existat tot mai multe exemple de partide care au obţinut victorii promovând crearea unor state noi şi mici în Spania, Belgia, Italia, Scoţia şi în alte părţi ale Europei.

SUA şi Israelul se pregătesc pentru un război împotriva Iranului

De Peter Symonds, 27 octombrie 2012

Campania prezidenţială se apropie de sfârşit, iar între timp, pregătirile pentru noi războaie de agresiune continuă în acelaşi ritm. Războaiele sunt susţinute de preşedintele Barack Obama şi de contracandidatul său republican Mitt Romney.

Obama şi Romney sunt de acord cu războiul, crima şi reacţiunea

De Bill Van Auken, 25 octombrie 2012

În dezbaterea privind politica externă, care a avut loc luni seara, preşedintele Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney au exprimat poziţii aproape identice, sprijinind războiul, crimele ilegale şi intervenţiile imperialiste de pe tot globul.

Tensiunile franco-germane domină summitul UE

De Peter Schwarz, 22 octombrie 2012

În ultimii ani, cancelarul german şi preşedintele francez şi-au făcut un obicei din a se întâlni cu două sau trei zile înainte de un summit al Uniunii Europene pentru a clarifica orice diferenţe şi pentru a se pune de acord cu anumite subiecte.

Dezbaterea privind atentatul din Benghazi este o diversiune

De Bill Van Auken, 17 octombrie 2012

La o lună de la moartea Ambasadorului J. Christopher Stevens şi a altor trei americani în asaltul asupra ambasadei SUA şi a unei clădiri aparţinând CIA-ului în estul oraşului libian Benghazi, incidentul a devenit o problemă în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA.

Perspective

Moştenirea lui Thatcher

De Julie Hyland şi Chris Marsden, 11 aprilie 2013

Cei mai mulţi muncitori au salutat anunţul dispariţiei ei cu o indiferenţă rece, cu dispreţ, şi, în unele cazuri, sărbătorind.

Comentarii

Războiul CIA împotriva Siriei

De Johannes Stern, 28 martie 2013

După aşa numita vizită a "păcii", efectuată săptămâna trecută de Preşedintele SUA Barack Obama în Israel, Washingtonul escaladează intervenţia sa sângeroasă în Orientul Mijlociu.

Luaţi mâinile de pe Siria!

De Bill Van Auken, 25 martie 2013

Vizita Preşedintelui american Barack Obama în Israel demonstreză clar că la zece ani de la invazia SUA în Irak, imperialismul SUA se pregăteşte pentru crime mai mari în Orientul Mijlociu.

Papa “Războiului murdar”

De Bill Van Auken, 18 martie 2013

Timp de o săptămână, mass-media a supus publicul unui val de banalitate euforică legată de alegerea unui nou Papă pentru Biserica Romano-Catolică.

Grecia: ameninţarea aripii de dreapta

De Christoph Dreier, 16 martie 2013

Iniţiativa legislativă a ND are ca scop construirea unei armate de extremă dreapta pur rasială şi clasificarea persoanelor cu descendenţă străină ca cetăţeni de rangul doi.

Aristocraţia financiară şi intensificarea luptei clasei muncitoare

De Andre Damon si Joseph Kishore, 6 martie 2013

În timp ce serviciile sociale din Statele Unite sunt reduse, aristocraţia financiară acumulează averi personale tot mai mari.

Zece ani de la protestele internaţionale împotriva războiului din Irak

De Joseph Kishore, 22 februarie 2013

Aproximativ 10 milioane de oameni din marile oraşe ale lumii au participat în weekend-ul din 15-16 februarie 2003 împotriva războiului din Irak.

Cincisprezece ani de existenţă a World Socialist Web Site: 1998 - 2013

De David North, redactor şef al biroului editorial internaţional, 15 februarie 2013

Aniversarea a cincisprezece ani de la lansarea site-ului World Socialist Web Site este un moment important al mişcării socialiste internaţionale. Pe parcursul a unui deceniu şi jumătate, WSWS a oferit cu o acurateţe neegalată o analiză zilnică a evenimentelor politice şi culturale.

Programul de asasinare cu drone şi pericolul unei dictaturi

De Bill Van Auken, 13 februarie 2013

] Audierea care a avut loc pentru confirmarea lui John Brennan, nominalizat de Preşedintele Barack Obama pentru funcţia de director al CIA-ului din SUA, a oferit un spectacol revelator şi sumbru al dezintegrării a ceea ce a mai rămas din drepturile democratice în Statele Unite.

Scandalurile bancare şi nevoia proprietăţii publice

De Nick Beams, 9 februarie 2013

Acuzaţiile aduse agenţiei de rating Standard şi Poor's de către Departamentul de Justiţie al SUA au subliniat imensa ilegalitate, conflictele de interese şi relaţiile corupte, care se află chiar în inima sistemului financiar american şi global.

Optzeci de ani de la preluarea puterii de către Hitler

De Peter Schwarz, 4 februarie 2013

Cu optzeci de ani în urmă, pe 30 ianuarie 1933, președintele  Paul von Hindenburg l-a numit pe liderul naziştilor, Adolf Hitler, drept cancelarul Germaniei. În următorii doisprezece ani, regimul lui Hitler a comis crime la care omenirea nu mai asistase niciodată până atunci.

Lecţiile politice ale grevei muncitorilor de la metroul din Atena

De Christoph Dreier, 2 februarie 2013

Suprimarea brutală a grevei muncitorilor de la metroul din Atena este o avertizare clară pentru clasa muncitoare internaţională.

Doi ani de la revoluţia din Egipt

De Johannes Stern, 28 ianuarie 2013

Clasa muncitoare trebuie să rezolve problema istorică a conducerii politice şi a perspectivei care este reprezentată de revoluţia egipteană.

Începe cel de-al doilea mandat a lui Obama

De Barry Grey si David North, 24 ianuarie 2013

Depunerea de către Obama a jurământului pentru cel de-al doilea său mandat este un moment potrivit pentru a ne reaminti ce a însemnat primul său mandat şi ce aşteptări se pot avea de la acesta pe parcursul celui de-al doilea mandat.

Aspecte politice din lupta împotriva mişcării fasciste Golden Dawn

De Chris Marsden, 21 ianuarie 2013

Zeci de mii de oameni se vor întoarce astăzi în Piaţa Syntagma din Atena pentru a-şi exprima opoziţia faţă de organizaţia fascistă Golden Dawn (Chrysi Avgi).

2013 şi noua competiţie pentru Africa

De Chris Marsden, 19 ianuarie 2013

SUA intenţionează să îşi asigure hegemonia asupra întregului continent african. În cadrul acestui conflict, China este principalul său rival.

Orientul Mijlociu în 2013

De Chris Marsden, 14 ianuarie 2013

Dislocarea a şase baterii de rachete Patriot la graniţa siriano- turcă este cel mai clar indiciu că lumea se află la un pas de o intervenţie militară a Statelor Unite şi a aliaţilor săi din NATO în războiul civil sectar, pe care ei l-au provocat în mod deliberat.

Europa în anul 2013

De Peter Schwarz, 12 ianuarie 2013

Europa este prinsă în cea mai profundă criză economică şi socială de la al Doilea Război Mondial încoace.

Economia mondială în 2013: iluzii şi realitate

De Nick Beams, 10 ianuarie 2013

Anul trecut a fost martorul distrugerii unei serii de ficţiuni promovate asiduu de purtătorii de cuvânt a elitelor conducătoare în urma debutului crizei financiare mondiale.

Afacerea privind “prăpastia fiscală”

De Barry Grey, 8 ianuarie 2013

Opinia publică este dusă în eroare cu termene limită şi crize artificiale. Aceste manevre sunt folosite tot mai des de către elita conducătoare a SUA pentru a-şi atinge scopurile reale.

Obama conduce o contrarevoluţie socială

De Patrick Martin, 3 ianuarie 2013

Într-un interviu televizat duminică, Obama a dat de înţeles că este de acord cu reducerile din cadrul unor programe sociale de drept şi cu impunerea “sacrificiilor” asupra clasei muncitoare şi a celor săraci.

Războaiele monetare se vor intesifica în 2013

De Nick Beams, 31 decembrie 2012

Politicile monetare ale băncilor centrale ale marilor puteri riscă să repete, într-o formă diferită, conflictele de pe vremea Marii Depresii.

Mesajul de Crăciun al cancelarului Merkel

De Ulrich Rippert, 24 decembrie 2012

Cancelarul german Angela Merkel a declarat într-un interviu pentru Financial Times că programele sociale de stat nu ar mai putea fi finanţate.

Egipt

Frăţia Musulmană din Egipt declară victoria referendumului în ciuda absenteismului în masă de la vot

De Johannes Stern, 27 decembrie 2012

Sâmbătă s-a încheiat runda finală a referendumului privind proiectul de Constituţie din Egipt. Modul de desfăşurarea a acestuia a fost o batjocoră la adresa procesului democratic.

Calea de urmat în Egipt

De Johannes Stern, 27 noiembrie 2012

Decretul Constituţional al preşedintelui egiptean Mohamed Mursi, prin care Mursi îşi atribuie toate puterile legislative, constituţionale, executive şi judiciare, ridică întrebări de bază în legătură cu perspectiva politică a clasei muncitoare.

Proteste de masă în Egipt împotriva decretelor antidemocratice ale lui Mursi

De Andre Damon si Barry Grey, 26 noiembrie 2012

Vineri au erupt în întreg Egiptul proteste de masă împotriva preşedintelui ţării, Mohamed Mursi şi a conducerii Frăției Musulmane (MB). Cu o zi înainte, Mursi a emis o declaraţie constituţională nouă care extinde puterile sale dictatoriale.

Protestele împotriva dictaturii islamiste se răspândesc în întreg Egiptul

De Johannes Stern, 10 decembrie 2012

Protestele în masă împotriva hotărârii Frăţiei Musulmane islamiste (MB) şi a Preşedintelui Mohamed Mursi, susţinut de SUA, privind afirmarea puterii sale dictatoriale, s-au răspândit vineri în întreg Egiptul.

Căderea lui Hosni Mubarak

Consiliul Editorial al World Socialist Web Site, 22 februarie 2011

World Socialist Web Site salută căderea dictatorului egiptean Hosni Mubarak. Milioane de muncitori şi tineri egipteni sărbatoresc pe străzile din Cairo, Alexandria şi în alte oraşe o victorie într-adevăr istorică.

Clasa muncitoare egipteană trece în prim-plan

De David North, 16 februarie 2011

Ultimele zile au confirmat printr-un flux constant de rapoarte rolul tot mai decisiv al clasei muncitoare egiptene în lupta împotriva regimului Mubarak.

Revoluţia din Egipt

De David North, 5 februarie 2011

În timp ce protestele de masă, ocuparea fabricilor de către muncitori şi solicitările acestora pentru declanşarea unei greve generale pe perioadă nedeterminată împotriva dictaturii preşedintelui Hosni Mubarak se intensifică, clasa muncitoare devine forţă motrică a revoluţiei din Egipt.

Siria

Siria se confruntă cu o catastrofă umanitară

De Bill Van Auken, 31 decembrie 2012

După doi ani de escaladare a războiului civil din Siria, populaţia se confruntă cu o catastrofă umanitară.

Siria în vizor

De Joseph Kishore, 17 decembrie 2012

SUA şi aliaţii săi imperialişti plănuiesc o intervenţie directă în Siria. În vederea acesteia, opoziţia siriană a fost recunoscută în mod oficial drept "reprezentantul legitim" al poporului sirian, iar în Turcia vor fi desfăşurate baterii de rachete Patriot şi noi trupe de soldaţi.

După alegeri, Obama escaladează tendinţa spre război în Orientul Mijlociu

De Bill Van Auken, 4 decembrie 2012

Administraţia Obama escaladează intervenţia în Siria, ca parte a unei strategii mai largi de cucerire neocolonială.

După alegerile din SUA cresc ameninţările împotriva Siriei

De Bill Van Auken, 17 noiembrie 2012

La o săptămână după realegerea preşedintelui Barack Obama, incitarea la război împotriva Siriei a escaladat brusc.

Libia

SUA şi NATO încearcă să-l asasineze pe Gaddafi

De Bill Van Auken, 29 aprilie 2011

Războiul SUA-NATO împotriva Libiei a intrat după atacul de luni dimineaţa asupra complexului Bab Al-Azizyah din Tripoli într-o fază nouă şi criminală care include asasinatul politic organizat de stat.

Războiul din Libia şi adâncirea conflictului inter-imperialist

De Alex Lantier si David North, 23 aprilie 2011

Declaraţia comună privind Libia, emisă joi de preşedintele american Barack Obama, preşedintele Nicolas Sarkozy din Franţa şi premierul britanic David Cameron nu duce doar la escaladarea războiului. Aceasta intensifică de asemenea şi diviziunile politice din Europa aflate în spatele operaţiunilor neo-coloniale din Africa de Nord.

Războiul împotriva Libiei şi erupţia imperialismului european

De Chris Marsden, 9 aprilie 2011

Disponibilitatea cu care puterile europene s-au aliniat aproape în unanimitate în spatele războiul imperialist împotriva Libiei este un moment de răscruce în viaţa politică a continentului.

Libia, imperialismul şi prostraţia
intelectualilor de “stânga”:

Cazul profesorului Juan Cole

De David North, 5 aprilie 2011

Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale atacului SUA-NATO împotriva Libiei a fost sprijinul larg pe care acest "război de alegere" l-a primit din rândul partidelor liberale de stânga şi din mediul înstărit al clasei de mijloc care reprezintă o parte importantă a circumscripţiei lor electorale.

Nu unei intervenţii imperialiste în Libia!

25 martie 2011

World Socialist Web Site se opune categoric unei intervenţii militare în Libia. Dorinţa de război, căreia i-a fost dată joi undă verde de către Consiliului de Securitate al ONU, nu are nici o legătură cu pretextele umanitare invocate de marile puteri. Ea reprezintă mai degrabă o subjugare imperialistă violentă a unei foste colonii.

WikiLeaks

Libertate pentru Julian Assange!
Luaţi mâinile de pe WikiLeaks!

De Bill Van Auken, 16 decembrie 2010

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange a fost arestat marţi, în Marea Britanie, pe baza unor acuzaţii care nu sunt nimic altceva decât un pretext pentru represiunea politică dictată de guvernul american.

Partidul Egalităţii Socialiste

25 de ani de la scindarea de Partidul Muncitoresc Revoluţionar
Rezoluţie a Congresului Partidului Egalităţii Socialiste

14 septembrie 2010

Partidul Egalităţii Socialiste a ţinut între 11 -15 august în Ann Arbor (Michigan) primul său Congres. World Socialist Web Site publică hotărâri şi rapoarte de la acest Congres. După declaraţia „70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki” publicăm astăzi rezoluţia „25 de ani de la scindarea de Partidul Muncitoresc Revoluţionar”, care a fost adoptată în unanimitate în prima zi a congresului.

Rezoluţie din Congresul Partidului Egalităţii Socialiste (SUA)
70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki

1 septembrie 2010

În Ann Arbor (Michigan) a avut loc între 11-15 august 2010 primul congres anual al Partidului Egalităţii Socialiste (SUA). World Socialist Web Site va publica în următoarele săptămâni rezoluţii şi rapoarte de la Congres. În continuare vă prezentăm rezolutia “70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki” adoptată în unanimitate în prima zi a congresului.

Perspective şi sarcini ale Partidului Egalității Socialiste in 2010

De David North si Joseph Kishore, 18 februarie 2010

Documentul următor este o versiune revizuită a unui raport supus unei întruniri naţionale a Partidului Egalităţii Socialiste ce a avut loc in Ann Harbor, Michigan pe 9 ianuarie 2010. David North este preşedintele naţional al SEP. Joseph Kishore este secretarul național al SEP.

Alte limbi