Home » Actualitate » Europa » Partidul Egalităţii Socialiste

Împotriva Uniunii Europene, pentru Statele Unite Socialiste ale Europei!

Declaraţie a Parteï für Soziale Gleichheit (Partidul Egalităţii Socialiste, Germania) şi a Socialist Equality Party (Partidul Egalităţii Socialiste, Marea Britanie) cu privire la Alegerile Europene din 2014

28 ianuarie 2014

Parteï für Soziale Gleichheit (PSG) din Germania şi Socialist Equality Party (SEP) din Marea Britanie participă la alegerile europene din mai 2014.

Scopul nostru este de a uni oamenii muncii din toată Europa în lupta pentru o societate socialistă bazată pe egalitate socială, nu pe îmbogăţirea câtorva indivizi pe seama vastei majorităţi.

Rezistenţa faţă de dictatele de austeritate ale Euniunii Europene (UE), atacurile asupra drepturilor democratice şi războiul imperialist sunt peste tot în creştere. Ce lipseşte este un partid care spune lucrurilor pe nume, care aruncă mănuşa clasei conducătoare şi oferă opoziţiei în creştere o orientare socialistă şi internaţionalistă clară. Campania noastră este axată pe construirea unui astfel de partid, cu secţii ale Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale în toată Europa.

Încercăm să mobilizăm o mişcare politică şi socială de masă a clasei muncitoare europene împotriva marilor afaceri, împotriva partidelor şi guvernelor lor. Nu pledăm pentru reformarea capitalismului, ci pentru o luptă care să îl dărâme. Respingem Uniunea Europeană şi toate instituţiile sale nedemocratice, inclusiv Parlamentul European. Suntem împotriva oricărei forme de şovinism împotriva imigranţilor, a rasismului şi naţionalismului, inclusiv împotriva pledării pentru separatism în Catalonia, nordul Italia, Belgia şi Scoţia, care nu face decât să adâncească divizarea muncitorilor, într-un moment în care lupta unită împotriva inamicului comun este esenţială.

Scopul nostru este formarea Statelor Unite Socialiste ale Europei. Doar formarea de guverne muncitoreşti în fiecare ţară şi unificarea Europei pe o bază socialistă pot preveni alunecarea Europei în naţionalism şi război şi pot crea condiţiile în care resursele şi forţele sale productive extensive pot fi utilizate şi dezvoltate în interesul întregii societăţi.

Criza capitalismului mondial

Alegerile europene din 2014 au loc în mijlocul celei mai adânci crize a capitalismului de dinaintea celui de-al Doilea Război Modial.

În ultimile decenii tehnologia, producţia şi comerţul au făcut progrese uriaşe. Internetul, modalităţile de transport moderne şi producţia transnaţională au întreţesut economia mondială şi i-au crescut capacitatea productivă. Dar în loc să ducă la creşterea standardelor de viaţă şi a nivelului cultural al oamenilor muncii, aceste realizări au dus la îmbogăţirea fără precedent a unei minorităţi minuscule.

Controlul asupra economiei mondiale complexe se află în mâinile corporaţiilor private care subordonează toate problemele economice intereselor de profit pe termen scurt.

Monopolul exercitat de către o oligarhie financiară lacomă asupra vieţii economice conferă crizei capitalismului modern un caracter deosebit de malign. În toamna anului 2008, băncile de investiţii şi fondurile speculative au adus sistemul financiar mondial în pragul ruinei prin speculaţiile lor criminale. Guvernele, care le aprobaseră activităţile, au răspuns pompând miliarde în sectorul financiar – băncile europene primind 1,6 trilioane de euro, conform Comisiei Europene. Mult mai mult a fost pus la dispoziţie în realitate, doar băncile Marii Britanii primind 1,1 trilioane £.

Preţul este plătit de muncitorii europeni, fiecare guvern impunând tăieri brutale de slujbe, salarii şi servicii sociale esenţiale.

Noua „Epocă a Austerităţii” este produsul unei contrarevoluţii sociale destinată să arunce milioane în sărăcie abjectă impunând dominaţia nestingherită a băncilor şi marilor corporaţii. Ea îşi găseşte expresia politică în acţiunile „Troicii” – Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană.

Această politică deliberată de sărăcire în masă confirmă caracterul reacţionar al Uniunii Europene. UE nu reprezintă unitatea popoarelor europene ci mai degrabă dictatura celor mai puternice interese economice şi financiare asupra Europei. Ea reprezintă mediul prin care puterile europene îşi organizează atacurile asupra clasei muncitoare, prin care îşi poartă conflictele şi prin care îşi plănuiesc războaiele în Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Cel mai important, Germania se foloseşte de Euro pentru a-şi consolida dominaţia în Europa şi pentru a dicta celorlalte ţări un curs distructiv al măsurilor de austeritate. În acest mod Uniunea Europeană însăşi crează acele forţe centrifuge pe care pretinde că încearcă să le depăşească.

În Portugalia, Irlanda, Spania, şi Grecia este dezvăluit viitorul planificat pentru muncitorii din întreaga Europă. În Grecia a avut loc un nivel al regresiei economice şi sociale fără precedent. Salariul mediu a fost tăiat cu 40%. Unul din trei adulţi şi unul din doi tineri nu au un loc de muncă. Educaţia, sănătatea şi infrastructura Greciei au fost în mare parte distruse. Sute de mii de greci sunt în acest moment lipsiţi de orice sursă de venit sau de asigurare de sănătate.

Nici o ţară europeană nu a fost scutită de măsuri similare. Fraze fără valoare cum ar fi „consolidare bugetară” şi „reforma pieţei muncii” au devenit cuvinte cheie pentru atacuri continue asupra drepturilor şi câştigurilor oamenilor muncii.

În următorii ani, aproape o treime din populaţia Uniunii Europene, 145 milione de oameni, se vor confrunta cu o viaţă de sărăcie din cauza programelor de austeritate care au făcut deja ca un sfert din muncitorii Europei să se confrunte cu instabilitate economică şi disperare socială. În ciuda unui progres tehnologic enorm, capitalismul nu are nimic de oferit tineretului decât şomaj, sărăcie şi război. Cei care încă au un loc de muncă primesc în general un salariu de mizerie sau sunt forţaţi să accepte internshipuri neplătite. Şcoli, universităţi şi centre de pregătire sunt privatizate, închise sau supuse unor tăieri devastatoare de fonduri.

Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania şi Marea Britanie vor fi clasificate printre cele mai inegale ţări din lume. Una din două familii de muncitori a fost direct afectată de pierderea de locuri de muncă sau de reducerea orelor de lucru.

Chiar şi în cea mai mare economie a Europei, Germania, o persoană din trei lucrează acum în condiţii precare iar tinerii nu îşi găsesc decât rareori un loc de muncă obişnuit. Peste 300000 de oameni sunt dependenţi de ajutoare de stat iar un milion de pensionari trăiesc în sărăcie. Unul din şase oameni se află în risc de sărăcie, în mare parte din cauză că nivelurile crescute de angajare ascund faptul că aproape un sfert din populaţie (22%) şi o treime dintre cei cu vârsta între 15 şi 24 de ani nu au un contract de muncă cu normă întreagă. Această situaţie urmează să se înrăutăţescă mulţumită social democraţilor care au fost de acord să se alăture coaliţiei de austeritate împreună cu creştin democraţii Angelei Merkel.

În Franţa, creşterile de taxe, tăierile de pensii şi măsurile de austeritate ale guvernului Partidului Socialist au făcut ca acesta să devină cel mai nepopular regim al Franţei de la al Doilea Război Mondial.

Destinul imigranţilor şi al refugiaţilor sublininiază rolul reacţionar al Uniunii Europene. Din 1990, 25000 de oameni şi-au pierdut viaţa încercând să ajungă în Europa prin Mediterana. Numai în octombrie 2013 şi-au pierdut viaţa în largul insulei italiene Lampedusa un număr de oameni de peste două ori mai mare decât cei care au murit la zidul Berlinului în cei 28 de ani de existenţă.

Acelor refugiaţi care reuşesc să ajungă pe solul Europei le sunt negate drepturile de bază, internaţi în tabere sau exploataţi ca sclavi. Acelaşi tratament îl primesc şi cei care migrează în interiorul Europei, încercând să scape de consecinţele politicilor de austeritate ale UE. Ei sunt forţaţi să lucreze pentru salarii de mizerie, sau, ca şi în cazul romilor, sunt supuşi unor campanii rasiste sponsorizate de stat.

În răspuns la opoziţia în creştere faţă de politicile lor, partidele din sistem reacţionează prin mărirea puterii aparatului de securitate, accelerarea supravegherii în masă, distrugerea drepturilor democratice şi încurajarea partidelor de extremă dreaptă.

Mulţumită eforturilor curajoase ale lui Julian Assange, Bradley Manning şi Edward Snowden, muncitorii şi tinerii Europei au aflat despre crime de război brutale şi despre existenţa unui aparat de stat de supravegere care scotoceşte în vieţile fiecărui om din lume. Un astfel de aparat nu are nimic de-a face cu lupta „împotriva terorismului”. El este un mecanism creat pentru a facilita represiunea brutală a opoziţiei politice şi sociale domestice.

Miasma dictaturii poliţieneşti de stat este cu atât mai înfricoşătoare, întrucât 2014 marchează centenarul declanşării Primului Război Mondial; începutul a 30 de ani de barbarism, în cursul cărora 100 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în mod violent pe câmpurile de luptă şi în ploile de bombe din două războaie mondiale, în războaie civile şi în lagărele de concentrare ale naziştilor.

Un secol mai târziu, nici una dintre problemele acelei perioade nu a fost rezolvată. Tensiuni internaţionale în creştere, conflicte asupra comerţului şi monedelor şi politici imperialiste agresive împotriva Orientului Mijlociu, Rusiei şi Chinei conferă situaţiei mondiale un caracter din ce în ce mai exploziv. Statele Unite îşi mobilizează masiva maşinărie militară pentru a compensa declinul său economic şi pentru a orienta către exterior tensiunile sociale explozive de acasă. După războaie în Afganistan, Irak şi Libia, Washingtonul se îndreaptă şi împotriva China pentru a-şi impune hegemonia mondială.

De asemenea, puterile europene se aruncă din nou în lupta pentru sfere de influenţă, pieţe şi resurse. De la războiul din Irak, Marea Britania s-a dovedit din nou a fi cel mai apropiat aliat al Washingtonului. Franţa se aruncă asupra fostelor sale colonii din Africa şi Orientul Mijlociu. Iar Germania, care, în urma crimelor naziştilor, a fost forţată să se abţină de la operaţiuni militare internaţionale, se reimpune ca putere globală împingând spre estul Europei şi fosta Uniune Sovietică. În aceste condiţii, o scânteie minusculă ar fi din nou de ajuns – ca în cazul asasinării în 1914 a arhiducelui Ferdinand la Sarajevo – pentru a transforma un conflict regional într-o conflagraţie globală.

Construirea unui nou partid al muncitorilor

Politicile reacţionare ale clasei conducătoare declanşează peste tot opoziţie şi un sentiment de revoltă. Dar această rezistenţă nu găseşte nici o expresie politică.

Toate acele partide care o dată pretindeau să reformeze capitalismul în interesul muncitorilor au devenit exponenţii neînduplecaţi ai devastării sociale şi militarismului. În multe ţări europene, liderii social democraţi conduc guverne care au declarat război clasei muncitoare şi care sunt privite cu dispreţ şi ură.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul Verzilor, care astăzi diferă de partidele conservatoare doar în privinţa stilului de viaţă.

Sindicatele nu mai sunt organizaţii muncitoreşti ci aparate birocratice privilegiate. Oficialii lor sunt plătiţi bine pentru a intimida şi oprima muncitorii. Astăzi, fiecare concediere în masă, tăiere de salariu şi închidere de fabrică le poartă semnătura. Atunci când nu pot opri complet protestele şi grevele, birocraţia se asigură că nu vor duce nicăieri. În Grecia au avut loc nu mai puţin de 35 de greve generale împotriva austerităţii şi de fiecare dată sindicatele au avut grijă ca ele să rămână ineficiente.

Un rol deosebit de respingător este jucat de către cei asemenea Left Party (Partidul de Stânga) din Germania, Front de Gauche (Frontul de Stânga) din Franţa şi SYRIZA din Grecia. Ei folosesc fraze „de stânga” pentru a înşela clasa muncitoare iar în acelaşi timp apără capitalismul şi Uniunea Europeană. Oriunde intră la guvernare, ei atacă clasa muncitoare cu aceeaşi energie ca toate celelalte partide burgheze. Partidul de Stânga german a arătat acest lucru în multe guverne de stat şi locale. Preşedintele SYRIZA, Alexis Tsipras, care conduce Partidul de Stânga european, şi-a asigurat acest rol călătorind la Washington pentru a asigura liderii imperialismului mondial că nu au de ce să se teamă din partea unui guvern SYRIZA.

Numeroase organizaţii de pseudo-stânga se găsesc înăuntrul şi în jurul acestor partide, de unde caută să le ofere un lustru progresist. Aceste grupuri, cum ar fi SAV şi Marx21 din Germania, Partidul Socialist al Muncitorilor, Partidul Socialist şi Unitate de Stânga din Marea Britanie şi Noul Partid Anticapitalist (NPA) din Franţa, reprezintă pături înstărite ale clasei mijlocii superioare, nu oamenii muncii. Ei văd criza ca pe o oportunitate de a-şi avansa propriile cariere şi de a obţine posturi avantajoase în guvern, aparatul de stat sau birocraţia sindicală. Aceste organizaţii se opun vehement unei perspective revoluţionare, lucrează îndeaproape cu organele de securitate ale statului în multe ţări şi joacă un rol cheie în atacurile asupra clasei muncitoare.

Sondajele de opinie prevăd faptul că partide şoviniste de extrema dreaptă cum ar fi Frontul Naţional din Franţa şi Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP) vor obţine câştiguri considerabile la alegerile europene. Aceste partide utilizează apărarea servilă a UE de către aşa zisele partide „de stânga” pentru a abate furia împotriva UE înspre canale reacţionare.

Evenimentele din Egipt conţin lecţii vitale. Revolte revoluţionare de masă au dus la înlăturarea dictatorului Hosni Mubarak şi mai târziu a Frăţiei Musulmane. Cu toate acestea, junta militară a reuşit să se întoarcă la putere, în mare parte din cauză că Revoluţionarii Socialişti (RS) s-au opus construirii unui partid revoluţionar al muncitorilor şi s-au aliat cu cele mai reacţionare forţe.

Un nou partid al muncitorilor poate fi construit doar împotriva partidelor burgheze corupte şi a lacheilor lor de pseudo-stânga. PSG şi SEP diferă faţă de ele în toate privinţele. Puterea noastră este programul nostru, principiile noastre şi tradiţia noastră neîntreruptă. Noi stăm în continuitatea marilor marxişti revoluţionari – Marx, Engels, Lenin, Troţki şi Rosa Luxemburg.

Mişcarea noastră internaţională, a Patra Internaţională, îşi are rădăcinile în lupta Opoziţiei de Stânga Troţkiste împotriva stalinismului.

Stalin a condus o birocraţie privilegiată, care a suprimat democraţia muncitorească, a ucis liderii bolşevici ai Revoluţiei din Octombrie şi s-a făcut responsabilă pentru cele mai mari înfrângeri internaţionale ale clasei muncitoare. S-a dovedit a fi groparul primului stat muncitoresc, întemeiat de către Revoluţia din Octombrie 1917. Contrarevoluţia sa a atins punctul maxim în 1991, o dată cu dizolvarea Uniunii Sovietice şi reintroducerea capitalismului şi a conducerii de către o oligarhie criminală.

Cel mai cumplit preţ a fost plătit de către muncitorii din Estul Europei, care au fost aduşi la pauperitate – o sursă de muncă ieftină pentru corporaţiile europene care, ca în cazul muncitorilor bulgari şi români, sunt victimizaţi şi învinovăţiţi pentru şomajul în masă, tăierile de salarii şi devastarea socială produse de capitalism.

Eforturile stalinismului de a distruge conducerea marxistă, cultura socialistă şi conştiinţa politică a clasei muncitoare au fost esenţiale în a permite burgheziei să se îmbogăţească masiv, fără a provoca lupte revoluţionare de masă. Dar rezistenţa este în creştere, şi mulţi, în special tineri muncitori, caută acum o nouă perspectivă şi o nouă conducere.

Vor găsi acestea în Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale, mişcarea troţkistă mondială. Ea singură întruchipează tradiţiile istorice ale luptei purtate de Opoziţia de Stânga şi de cea de-a Patra Internaţională pentru a apăra programul şi perspectiva revoluţiei socialiste mondiale împotriva crimelor stalinismului. Ea singură oferă o cale înainte, bazată pe o reînnoire a internaţionalismului socialist şi pe construirea de partide noi şi cu adevărat socialiste – secţii ale CIPI – în toată Europa.

Facem apel la toţi cititorii World Socialist Web Site să susţină campania nostră practic şi financiar, să voteze pentru candidaţii noştrii, să contacteze PSG şi SEP, şi să se alăture partidului nostru.